Aşa cum arătam şi în articolele precedente, lipsa unor politici coerente în domeniul zootehniei, ruptura dintre realitatea percepută de autorităţile în domeniu şi realitatea efectivă, a condus la diminuarea în decursul timpului a efectivelor de animale din fermele româneşti.
Urmarea? Exportăm produsele primare obţinute în sectorul vegetal. În zootehnie, fermele româneşti încep să aibă dificultăţi majore în desfăsurarea activităţii, având ca rezultantă diminuarea efectivelor de animale. Iar în industria alimentară importăm materie primă. Pe rafturile magazinelor ale marilor retaileri ponderea produselor importate este din ce în ce mai mare.
Iată situaţia în luna august în industria alimentară.
În luna august 2020, comparativ cu luna iulie 2020, cantitatea de lapte de vacă colectată de unităţile procesatoare a scăzut cu 7883 tone (-7,4%).
Producţia a scăzut în luna august 2020, comparativ cu luna iulie 2020, la următoarele produse lactate: brânzeturi cu 1615 tone (-16,4%), smântână de consum cu 428 tone (-7,6%) şi lapte acidulat (iaurt, iaurt de băut, lapte bătut şi alte produse lactate similare) cu 580 tone (-3,1%). Creşteri ale producţiei s-au înregistrat la unt cu 18 tone (+2,4%) şi lapte de consum cu 490 tone (+1,8%). Cantitatea de lapte brut importată de către unităţile procesatoare a scăzut în luna august 2020 faţă de luna precedentă cu 744 tone (-8,8%).
Faţă de luna august 2019, în luna august 2020 cantitatea de lapte de vacă colectată de unităţile procesatoare a crescut cu 4129 tone (+4,3%).
Creşteri ale producţiei s-au înregistrat la următoarele produse lactate: lapte de consum cu 2101 tone (+8,3%) şi unt cu 8 tone (+1,0%). Producţia a scăzut la brânzeturi cu 375 tone (-4,4%), smântână de consum cu 206 tone (-3,8%) şi lapte acidulat (iaurt, iaurt de băut, lapte bătut şi alte produse lactate similare) cu 603 tone (-3,2%). Cantitatea de lapte brut importată de către unităţile procesatoare a scăzut în luna august 2020 cu 123 tone (-1,6%) faţă de luna corespunzătoare din anul precedent.
În perioada 01.01 – 31.08.2020 comparativ cu perioada 01.01 – 31.08.2019, cantitatea de lapte de vacă colectată de unităţile procesatoare a crescut cu 2867 tone (+0,4%). Creşteri ale producţiei au fost înregistrate la: unt cu 960 tone (+14,2%), lapte de consum cu 23199 tone (+10,8%), brânzeturi cu 1308 tone (+1,9%) şi lapte acidulat (iaurt, iaurt de băut, lapte bătut şi alte produse lactate similare) cu 1331 tone (+0,9%).
Producţia de smântână de consum a scăzut cu 401 tone (-0,9%). Cantitatea de lapte brut importată de către unităţile procesatoare a crescut cu 24037 tone (+37,0%) în perioada 01.01 – 31.08.2020 faţă de perioada 01.01 – 31.08.2019.