Bursa de Valori Bucuresti anunta faptul ca InterCapital Asset Management, cel mai mare manager independent de investitii din Croatia,

cu active de 500 de milioane de euro in administrare, a listat astazi, 29 mai, primul ETF (Exchange Traded Fund) de la Bursa de Valori Bucuresti care urmareste performanta indicelui BET-TRN, varianta de randament total net a indicelui BET, care reflecta atat evolutia preturilor celor mai importante companii romanesti listate la bursa, cat si a reinvestirii dividendelor nete oferite de catre acestea.

InterCapital BET-TRN UCITS ETF se tranzactioneaza la BVB sub simbolul bursier ICBETNETF si a debutat la un pret de 74,63 de lei pentru o unitate de fond.

InterCapital BET-TRN UCITS ETF urmareste performanta indicelui BET-TRN, varianta de randament total net a indicelui BET, care include 20 de companii de tip blue-chip romanesti: Banca Transilvania, OMV Petrom, Hidroelectrica, Romgaz, BRD Groupe Societe Generale, Nucleaelectrica, DIGI Communications, Electrica, Transgaz, MedLife, Fondul Proprietatea, One United Properties, Transport Trade Services, Transelectrica, Teraplast, Aquila Part Prod Com, Sphera Franchise Group, Bursa de Valori Bucuresti, Purcari Wineries si Conpet. Indicele BET-TRN a fost lansat in octombrie 2021 si de la acel moment a inregistrat o crestere de 61%, pana la valoarea de 37.015 puncte.

Listarea InterCapital BET-TRN UCITS ETF a fost realizata cu sprijinul Investimental, cel mai nou broker pe piata de capital din Romania, care activeaza si in calitate de Market Maker al ETF-ului.

Image by freepik

Pro Economia