Bursa de Valori Bucureşti (BVB) informează că vineri, 12 februarie, prima emisiune de obligaţiuni a retailer-ului online şi a producătorului de telefoane mobile şi gadget-uri iHUNT (HUNT) va intra la tranzacţionare pe Sistemul Multilateral de Tranzacţionare (SMT) al BVB.
Obligaţiunile vor fi tranzacţionate sub simbolul bursier HUNT23 şi ISIN RO9J4ZSS24K1.
Emisiunea are o valoare nominală de 7 milioane lei şi cuprinde 70.000 de obligaţiuni cu o maturitate de trei ani şi o valoare nominală de 100 lei/ obligaţiune.
Obligaţiunile au fost emise în noiembrie 2020 şi au o dobândă fixă de 8,75% p.a., plătibilă semestrial.
Societatea a derulat la finalul lunii octombrie un plasament privat pentru vânzare de obligaţiuni, intermediat de SSIF TradeVille. Investitorii au plasat ordine de subscriere în valoare de peste 10 milioane lei, faţă de valoarea vizată de iHunt, de 7 milioane lei. Obligaţiunile au fost emise la începutul lunii noiembrie şi au fost alocate unui număr de 63 de investitori de retail.