BVB

Bursa de Valori Bucuresti informeaza ca marti, 23 noiembrie, intra la tranzactionare drepturile de preferinta HUNTR01 aferente majorarii capitalului social derulata de iHunt Technology Import Export (HUNT).

Drepturile de preferinta vor putea fi tranzactionate pe Sistemul Multilateral de Tranzactionare pana in 29 noiembrie 2021.

Compania anunta majorarea capitalului social prin emisiunea unui numar de 4.700.000 actiuni noi.

Operatiunea de majorare a capitalului social va fi organizata in doua etape. Fiecare actionar indreptatit a primit un numar de drepturi de preferinta egal cu numarul de actiuni detinute la 22 martie 2021. Perioada de subscriere a actiunilor nou emise in baza exercitarii drepturilor de preferinta se va derula in perioada 6 decembrie 2021 – 5 ianuarie 2022.

Investitorii vor putea cumpara actiuni nou emise in baza numarului de drepturi de preferinta detinute.

Raportul de subscriere este de o actiune nou emisa la 3 drepturi de preferinta detinute. Pretul de subscriere al unei actiuni nou emise este de 0,9382 lei/actiune, din care 0,1 lei reprezinta valoarea nominala, iar 0,8382 lei prima de emisiune.

Actiunile ramase nesubscrise in Etapa I a majorarii de capital social vor fi oferite spre vanzare, prin intermediul unui plasament privat, in cadrul Etapei a II-a de subscriere, la un pret de emisiune mai mare decat pretul de emisiune din prima etapa. Etapa a II-a va incepe in a treia zi lucratoare dupa incheierea Etapei I si se va derula pe parcursul a 5 zile lucratoare, cu posibilitatea inchiderii anticipate. Caracteristicile si termenii ofertarii actiunilor in Etapa a II-a, inclusiv pretul de emisiune sau modalitatea de determinare a acestuia, vor fi stabilite prin hotararea Consiliului de administratie, ulterior incheierii Etapei I.

Actiunile nou emise ramase nesubscrise in etapa a II-a vor fi anulate.

Pro Economia