Ministerul de Finanţe a publicat astăzi, 27 octombrie 2020 execuţia bugetului consolidat la 30 septembrie 2020.
Astfel, execuţia bugetului general consolidat în primele nouă luni ale anului 2020 a înregistrat un deficit de 67,27 mld lei (6,36% din PIB), din care mai mult de jumătate este rezultat din măsurile de combatere a crizei cauzate de epidemia COVID-19. Sume în valoare de 37,12 mld lei (3,51% din PIB) au fost lăsate în mediul economic
prin facilităţile fiscale, investiţii şi cheltuieli excepţionale adoptate pentru combaterea efectelor epidemiei de COVID-19.
Creşterea deficitului bugetar aferent primelor nouă luni ale anului curent, comparativ cu cel înregistrat în perioada similară a anului trecut,
este explicată de Ministerul de Finanţe, pe partea de venituri, de evoluţia nefavorabilă a încasărilor bugetare în perioada martie-septembrie datorită crizei, precum şi ca urmare a amânării plăţii unor obligaţii fiscale de către agenţii economici pe perioada crizei (16,15 mld lei), de creşterea cu 3,22 mld lei a restituirilor de TVA, faţă de nivelul aferent perioadei ianuarie-septembrie 2019, pentru susţinerea lichidităţii în sectorul privat, precum şi de bonificaţiile acordate pentru plata la scadenţă a impozitului pe profit şi a celui pe veniturile microîntreprinderilor, în valoare de 0,57 mld lei.
De asemenea, pe partea de cheltuieli, faţă de creşterea bugetară prin efectul legilor s-a înregistrat o creştere a cheltuielilor de investiţii cu 6,83 mld lei faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, precum şi plăţi cu caracter excepţional generate de epidemia COVID-19 de aproximativ 10,35 mld lei.