INS a publicat cifrele aferente comerţului cu ridicata cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete.

Cifrele sunt pe creştere, pe toată linia cum se spune. Acest lucru ne bucură. Însă rămâne o întrebare fără răspuns. Ce se vinde? Produsele obţinute în economia României sau importuri?

Cifra de afaceri din comerţul cu ridicata (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete), serie brută, în luna septembrie 2020, comparativ cu luna august 2020, în termeni nominali, a crescut pe ansamblu cu 6,3%, datorită creşterii cifrei de afaceri din: comerţul cu ridicata al echipamentului informatic şi de telecomunicaţii (+16,2%), comerţul cu ridicata al bunurilor de consum, altele decât cele alimentare (+15,0%), comerţul cu ridicata al altor maşini, echipamente şi furnituri (+8,9%), comerţul cu ridicata nespecializat (+8,3%), comerţul cu ridicata specializat al altor produse (+6,8%), comerţul cu ridicata al produselor agricole brute şi al animalelor vii (+4,1%) şi activităţile de intermediere în comerţul cu ridicata (+2,4%). Scăderi s-au înregistrat în comerţul cu ridicata al produselor alimentare, al băuturilor şi al tutunului (-3,0%).

Cifra de afaceri din comerţul cu ridicata (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete), serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, în luna septembrie 2020, comparativ cu luna august 2020, în termeni nominali, a crescut cu 0,1%.

Cifra de afaceri din comerţul cu ridicata (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete), serie brută, în luna septembrie 2020, comparativ cu luna septembrie 2019,

în termeni nominali, a crescut pe ansamblu cu 2,0%, datorită creşterii cifrei de afaceri din: comerţul cu ridicata al echipamentului informatic şi de telecomunicaţii (+42,0%), comerţul cu ridicata al bunurilor de consum, altele decât cele alimentare (+13,5%), comerţul cu ridicata nespecializat (+9,6%), activităţile de intermediere în comerţul cu ridicata (+8,6%), comerţul cu ridicata specializat al altor produse (+4,7%) şi comerţul cu ridicata al produselor alimentare, al băuturilor şi al tutunului (+2,9%). Scăderi au înregistrat comerţul cu ridicata al produselor agricole brute şi al animalelor vii (-35,3%) şi comerţul cu ridicata al altor maşini, echipamente şi furnituri (-2,2%).

Cifra de afaceri din comerţul cu ridicata (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete), serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, în luna septembrie 2020, comparativ cu luna septembrie 2019, în termeni nominali, a crescut, pe ansamblu, cu 0,2%.

Cifra de afaceri din comerţul cu ridicata (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete), serie brută, în perioada 01.01 – 30.09.2020, comparativ cu perioada 01.01 – 30.09.2019, în termeni nominali, a înregistrat o creştere pe ansamblu cu 3,5%, datorită creşterii comerţului cu ridicata al echipamentului informatic şi de telecomunicaţii (+22,1%), comerţului cu ridicata nespecializat (+6,9%), comerţului cu ridicata al bunurilor de consum, altele decât cele alimentare (+4,5%), comerţului cu ridicata specializat al altor produse (+3,8%), comerţului cu ridicata al produselor alimentare, al băuturilor şi al tutunului (+1,6%) şi comerţului cu ridicata al produselor agricole brute şi al animalelor vii (+1,1%).

Scăderi au înregistrat comerţul cu ridicata al altor maşini, echipamente şi furnituri (-3,2%) şi activităţile de intermediere în comerţul cu ridicata (-2,7%).

Cifra de afaceri din comerţul cu ridicata (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete), serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, în perioada 01.01 – 30.09.2020 comparativ cu perioada 01.01 – 30.09.2019, în termeni nominali, a crescut, pe ansamblu cu 2,5%.

Pro Economia